jump to navigation

Elev român, elev englez noiembrie 14, 2009

Posted by scoalaromaneasca in scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

Ziarul Adevărul continuă seria articolelor dedicate situaţiei triste din sistemul de învăţământ din România. În articolul de astăzi, 14 noiembrie, Adevărul realizează câteva comparaţii între sisteme de educaţie ale unor ţări precum Marea Britanie, Belgia, Statele Unite şi sistemul de educaţie din România, căruia îi face o necruţătoare analiză.

ELEV ROMÂN, ELEV ENGLEZ

Elevii români care au învăţat în Anglia spun că au ajuns să iubească materii care în ţară li se păreau imposibile.

Predarea după dictare şi memorarea sunt coordonatele pe care funcţionează şcoala românească. Pasiunea şi creativitatea stau la baza metodelor de predare în şcolile din Anglia. Orarul unui copil din România are cel puţin cinci ore pe zi. Urmează apoi meditaţiile şi pregătirea temelor pentru a doua zi.

În Anglia elevii îşi aleg materiile în funcţie de preferinţe. Pregătirea individuală se face în timpul orelor de şcoală, şi nu acasă. Repetiţiile pentru serbările de Crăciun sau excursiile fac parte din programul şcolar.

CUM ÎNVAŢĂ COPIII ROMÂNI ÎN STRĂINĂTATE

În timp ce elevii noştri sunt cocoşaţi de lecţii, cei care au avut şansa să studieze şi în alte ţări spun că acolo învăţau de plăcere. Metodele de predare din România nu-i pregătesc pe elevi pentru o competiţie cu europenii. Tinerii români care au studiat peste hotare ne arată cât de ineficientă e şcoala românească.

Toate pretinsele reforme din sistemul românesc de educaţie au ocolit esenţialul şi au lăsat în urmă: programe şcolare greoaie şi foarte încărcate, manuale controversate şi schimbate nesemnificativ în ultimii 12 ani. La acestea se adaugă metode de predare vechi, dascăli îmbătrâniţi, sisteme de evaluare proaste.

Anii de gimnaziu şi de liceu sunt o corvoadă pentru mulţi elevi. Copiii şi tinerii sunt siliţi să memoreze o cantitate imensă de informaţii. Multe nu le vor fi de folos niciodată în viaţă: inegalele duble de la matematică, formule complicate de hidrocarburi sau critică literară la profile tehnice.

The Wall

Din cauza metodelor de predare din şcoala românească bazate în special pe dictare, memorare, redare, elevii au de studiat enorm şi acasă. Notele sunt importante deoarece în funcţie de medii se face admiterea la liceu şi la facultate.

„Un elev de 12 ani trebuie să muncească peste 12 ore pe zi, pentru că are, în medie, şase ore de şcoală. Pentru fiecare materie de a doua zi ar trebui să lucreze aproximativ o oră, la care se adaugă şi două ore de meditaţii. Până şi cele mai uşoare materii sunt supraîncărcate cu teorie preţioasă şi ermetică şi nefolositoare. Copiii noştri studiază de cel puţin două ori mai multe discipline decât colegii lor din UE“, ne-a scris Mihaela, pe http://www.adevarul.ro

Copiii români care au studiat în ţări europene ne‑au povestit cum i-a pregătit gimnaziul şi liceul pentru facultate şi pentru carieră, cum le-au fost studiate aptitudinile, cum au putut să aleagă multe dintre materiile pe care le doresc.

„Adevărul“ vă prezintă poveştile unor elevi români care au avut şansa să înveţe în alte sisteme de educaţie. Până să plece din ţară aveau impresia că sistemul românesc e cel mai tare. Că elevii români sunt cei mai buni şi oricum ar fi îi surclasează de departe pe cei vestici la cultură generală şi inteligenţă. Când au ajuns acolo au înţeles de fapt cât de departe sunt.

În Anglia, dascălii încurajează creativitatea

Mihaela Ghenea are 18 ani şi a studiat până în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“ din Craiova. Acum este elevă în clasa a XIII-a la Langley Park School, din oraşul Beckenham, Marea Britanie. „Înaintea începerii anului şcolar ne alegem materiile pe care vrem să le studiem. Eu am ales psihologie, sociologie, drept, politica Marii Britanii şi japoneza, pentru că vreau să fac Facultatea de Drept“, ne-a povestit Mihaela.

Manualele sunt gratuite. La fel şi caietele, pixurile colorate şi alte materiale. „La clasă suntem 15 elevi, iar orele sunt foarte degajate. Dacă nu am înţeles ora, îşi fac timp să mai treacă pe la noi după terminarea cursurilor. Aici, profesorii au pretenţia să înţelegem că nu mai suntem copii. Eseurile pe care ni le dau trebuie făcute în totalitate de noi, nu acceptă să le copiem de undeva. Vor să fim creativi, să exprimăm opinia noastră“, povesteşte Mihaela.

Ea a adăugat că educaţia britanică se axează mult pe lucrul în echipă. Elevii trebuie să prezinte oral proiecte, aşa cum se întâmplă şi mai târziu, la job.

Mihaela are doar patru materii pe zi. „De exemplu, pentru drept trebuie să citesc lecţia din carte, să caut legile, fiecare caz în parte, să ştiu ce a hotărât judecătorul şi ce principii au fost stabilite“. Examenele se dau la final de an din toată materia. Subiectele sunt unice. „Dacă ar fi să aleg între sistemul de aici şi cel de acasă, l-aş alege pe cel de aici, pentru că te pregăteşte pentru viitor“, a adăugat Mihaela.

Sistemul belgian

Roxana Vătăşelu are 18 ani şi este elevă în clasa a XII-a la Şcoala Centrală din Bucureşti. Timp de patru ani a studiat în Belgia, la Institutul „Marie Immacule Montjoie“ din Bruxelles. Cursurile începeau la ora 8.30 şi ţineau până la 16.30, oră la care se terminau şi temele.

Tânăra spune că, în fiecare şcoală belgiană, profesorii sunt cei care fac programa şi manualele. „Practic, nu sunt manuale ca în România, ci fascicule xeroxate pe care profesorul le împarte la clasă şi pe care elevii le adună în clasoare. Nu aveam materii obligatorii, ci numai opţionale. Eu nu eram prea bună la matematică, aşa că am ales ştiinţele. Aveam şase ore pe săptămână de fizică, chimie, biologie şi trei ore de mate.

Nu îi stresează cu extemporale-surpriză

Roxana spune că la şcoala belgiană nu avea emoţii. „Nu exista acest «Vai, dacă mă ascultă, că nu ştiu». Acolo, testarea se face numai scris. Profesorii anunţă din timp că avem lucrare. Fiecare elev avea un jurnal de clasă, un fel de legitimaţie. Era, de fapt, o agendă unde îţi treceai tot programul fiecărei zile, pe ore“, explică Roxana. În cei patru ani de studii a făcut toate sporturile din lume, de la box la scrimă, escaladă, înot.

Lecţie despre bestseller, nu poveşti rurale

Subiectul multor lecţii era ales de profesor împreună cu elevii. „La literatură ne întreba: vreţi să vorbim azi despre Camus? Dacă nu voiam, făceam altceva. În general, la literatura franceză nu discutam numai de clasicii francezi. Vorbeam şi de Shakespeare, dar mai ales vorbeam despre ultimele cărţi apărute. Despre bestseller-uri. Şi despre filmele pe care le vedeam. Sistemul era foarte prietenos şi deschis, nu ca aici, când vorbeşti numai despre „Ion“, romanul lui Rebreanu, şi atât“.

Roxana declară că, în cazul în care un elev nu înţelegea lecţia, educatorul nu trecea mai departe. „A doua zi, profesorul de la clasă schimba metoda. Dacă nici aşa nu înţelegeam, chema un alt profesor să ne explice. Până pricepeam“.

Tânăra a simţit că, în sistemul de educaţie belgian, efortul ei este valorizat. „De pildă, am avut odată un proiect la franceză. Ni s-a dat o carte de citit. Literatură. Era o carte despre un cuplu de îndrăgostiţi. Pe baza cărţii trebuia să facem un medicament. Eu am făcut o cutie dintr-o carte de medicină în care am pus o seringă şi un plasture. Şi l-am numit «vaccinul antisingurătate». Profesoara de franceză mi-a spus că ceea ce am făcut eu este o operă de artă. M-a întrebat dacă nu vreau să prezint proiectul la o sărbătoare a şcolii. Am făcut-o şi m-am simţit foarte bine“, a mai spus Roxana.

Dotări

Profesorii britanici au la clasă calculator cu imprimantă şi proiector. Pun preţ pe creativitatea elevilor şi nu acceptă ca eseurile date ca temă să fie copiate de undeva.

Ce spun copiii

Înaintea începerii anului şcolar ne alegem materiile pe care vrem să le studiem, spune Mihaela Ghenea, elevă în Marea Britanie.

La literatura franceză discutam despre clasici, dar mai ales despre ultimele cărţi, povesteşte Roxana Vătăşelu, acum elevă la Şcoala Centrală.

Cum facem să le placă şcoala?

Prof. univ. dr Nicolae Zamfir, preşedintele Societăţii Române de Fizică şi membru corespondent al Academiei Române, spune că sistemul de educaţie din România trebuie reformat cu totul. „Manualele trebuie să aibă legătură cu practica şi să conţină acele „cârlige“, adică să fie atractive pentru elevi. Profesorul trebuie să le explice că ceea ce învaţă are legătură cu practica“, a explicat specialistul.

Testarea elevilor ar trebui să se facă la nivel regional, cu subiecte personalizate în aşa fel încât rezultatele să nu mai fie la îndemâna profesorului de la clasă, cum este acum.

Clasele ar trebui împărţite pe module. „La modulul A, să zicem, intră elevii foarte buni la matematică şi fizică. După un an se face evaluarea. Dacă şcolarul nu face faţă, trece la modulul B, unde nivelul de predare e mai scăzut, şi tot aşa“, a spus Zamfir. El apreciază că, într-un astfel de sistem, cei mai slabi nu i-ar mai trage în jos pe cei mai buni şi s-ar putea asigura atât pregătirea elitelor, cât şi pregătirea generală.

Dincolo, şcoala e mai puţin stresantă

Anca Tatiana Bordea din Finişel, comuna clujeană Săvădisla, are 18 ani şi este în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“ din Cluj-Napoca. Ea s-a reîntors în România după cinci ani de şcoală la Madrid.

Are norocul că în Cluj-Napoca a găsit un liceu teoretic cu clasă de limba spaniolă, unde continuă să studieze intens limba şi literatura spaniolă, dar şi opţionale precum istoria sau civilizaţia spaniolă.

Face eforturi pentru a se readapta, s-a integrat în clasa a XII-a D a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu“ din Cluj-Napoca, unde se bazează pe ajutorul şi înţelegerea profesorilor şi colegilor pentru a recupera cinci ani în care nu a mai studiat materii precum Limba şi Literatura Română sau Geografia. „La muzică aveam la dispoziţie, în schimb, o sală cu foarte multe instrumente”, spune Anca.

Anca nu se mai gândeşte acum decât la întoarcerea la facultate în Spania, fie şi pentru un semestru. „Trebuie să mă concentrez să îmi iau Bacalaureatul, pentru că nu îmi e uşor să recuperez materiile pe care le-am abandonat înainte să încep clasa a VII-a“, spune Anca.

Tea Vasilescu, 24 de ani, a urmat clasele a IX-a şi a X-a la Liceul Teoretic „Horia Hulubei“ din Măgurele. În 2003 s-a mutat în Tennessee, SUA, în clasa a XI-a la Oak Ridge High School.

„În România eram la secţia de matematică-informatică. Am plecat cu prejudecata că românii au cea mai tare şcoală. Până nu am ajuns în State nu-mi dădeam seama că şcoala poate fi şi altfel“, spune fata.

„În America stăteam şase ore pe zi la şcoală, în fiecare zi aceleaşi, în aceeaşi ordine. Ne duceam la cursuri în săli diferite, cu elevi diferiţi. La început de an, consilierul te ghida ce cursuri îţi sunt necesare pentru a-ţi dezvolta anumite abilităţi. Asta în funcţie de înclinaţiile tale către un anumit domeniu. Ei, aceste cursuri erau obligatorii şi, fără a trece examenele la ele, nu terminai liceul. Aveai de ales din mai multe categorii: de la matematică la istorie, ştiinţe naturale, limbi străine până la literatura engleză. Eu am optat pentru matematică“.

Fără „scos la tablă şi spus lecţia“

Elevii americani nu ştiu ce e aceea să fii scos la tablă şi ascultat. Evaluarea se face printr-un sistem de examene anunţate şi lucrări pe diferite teme.

„La fiecare curs aveam cel puţin o lucrare ce însemna prezentare în faţa clasei, bine documentată, după modelul de la facultate, dar mai uşoară ca structură. Am avut ocazia să aleg activităţi extracurriculare. M‑am înscris la cluburi de artă, minorităţi, studenţi străini, computer şi franceză. Cele mai frumoase amintiri le am din aceste cluburi. Am fost în excursii în Atlanta, Nashville, Chattanooga, vizite culturale la muzee“, povesteşte Tea.

Tot în şcoala americană, franceza i-a plăcut foarte mult. În România, aproape o ura. „A început să-mi fie dragă franceza şi să-mi doresc să fac ceva în viaţă. Înainte era o mare lălăială, rutină. Aici mi s-a dezvoltat gustul pentru călătorii şi lectură. Ceea ce e mare lucru şi regret doar că nu am avut ocazia să descopăr America mai de mult“.

Cum învaţă copiii români în străinătate” – Articol apărut în Adevărul, 14.11.2009, autori Daniela Serb, Tudor Cutuş, Andreea Marin

Citiţi în Adevărul, în seria articolelor dedicate analizei situaţiei din învăţământul românesc: „Materii care ţin şcolarii sub teroare„, publicat în 10.11.2009, autor Daniela Serb, articol ce prezintă rezultatele cercetării Societăţii Academice Române, cercetare ce a reunit opiniile a 29 de specialişti de vârf din învăţământ şi cercetare; „Elevii au program la şcoală ca adulţii la serviciu„, publicat în 13.11.2009, autor Daniela Serb.

Reclame

Cele X maladii ale şcolii româneşti martie 14, 2009

Posted by scoalaromaneasca in Educatie, scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

În opinia părinţilor, problema esenţială care afectează elevii este programa şcolară. La începutul gimnaziului apare o prăpastie între clasa a IV-a şi clasa a V-a. Copiii care au terminat clasa a IV-a sunt confruntaţi dintr-o dată cu zece obiecte de studiu, cu manuale ce conţin materie cu grad înalt de dificultate, neadecvat vârstei lor şi parcursului de până atunci, materie densă, aridă, scrisă într-un limbaj ce le depăşeşte capacitatea de înţelegere, aproape toate manualele fiind şi neatractive din punct de vedere vizual, iar informaţia conţinută în ele fiind prost organizată.

De la învăţătoare copiii de 10-11 ani trec la zece profesori, cei mai mulți asumându-și cu dedicare, cu răbdare și cu drag susținerea primilor pași ai micuților în gimnaziu, dar există și profesori ce găsesc cu greu abilitatea de a relaţiona cu elevii astfel încât trecerea în gimnaziu să le fie uşoară. Nenumăraţi părinţi ne-au relatat despre discuţii susţinute în şedinţele cu părinţii pe şcoală, în care aceştia se plângeau de faptul că deşi copiii lor avuseseră rezultate foarte bune la învăţătură în clasele I-IV şi îşi îndepliniseră activităţile şcolare cu plăcere, odată intraţi în clasa a V-a randamentul lor şcolar a scăzut, rezultatele au devenit mai slabe, iar copiii le-au spus părinţilor că nu mai vin cu drag la şcoală.

Aproape niciodată aceste discuţii iniţiate de părinţi nu au fost tratate cu interes din partea direcţiei şcolii şi a profesorilor prezenţi, reacţia generală fiind, de regulă: „copiii sunt de vină, nu vor să înveţe!”

O problemă care ne afectează pe toţi, şi părinţi şi copiii, este mimarea dorinţei de a colabora cu părinţii a conducerii şcolii. Şedinţele cu părinţii sunt convocate exclusiv pentru a se bifa această obligaţie birocratică şi pentru a se stabili cuantumul sumelor de bani ce li se cer părinţilor: fondul clasei, fondul şcolii, plata pazei. Nici una dintre propunerile venite dinspre părinţi, de a implica şcoala în diverse activităţi din care ar fi beneficiat şi copiii şi şcoala, nu a fost primită cu interes şi nu a fost urmată, cel puţin în şcolile din care ne-au parvenit aceste informaţii.

Dacă ar fi să sintetizăm (deoarece problemele cu care se confruntă elevii sunt multe!) am spune următoarele:

Considerăm esenţială reformarea reală a programei, în sensul reducerii gradului de dificultate şi a cantităţii de informaţie; de asemenea, diferenţierea programei începând cu clasa a V-a, în funcţie de abilităţile şi înclinaţiile copiilor, identificate prin teste psihologice şi evaluare continuă pe parcursul claselor I-IV. Acest lucru se întâmplă în sistemele educaţionale performante din Europa, în care deja din clasa a V-a copilul urmează un profil conform cu înzestrarea de la natură.

În acest moment, gradul de dificultate a programei şcolare nu este adecvat vârstei copiilor şi dezvoltării lor individuale. De asemenea, programa nu este diferenţiată în funcţie de abilităţile şi interesele lor, ceea ce îi supraîncarcă inutil.

Manualele alternative au devenit o cauză de dezechilibru şi o sursă de stress pentru copii! Este inadmisibil să se spună că „manualul nu este decât un auxiliar, de care profesorul poate nici să nu ţină seama – importantă este programa”. Elevul nu învaţă după programă! Copiii nu pot învăţa singuri câtă vreme nu e o legătură clară şi precisă între programă, manual, metode de predare şi capacitatea elevului de a se sprijini în manual atunci când învaţă acasă. Manualele alternative nu sunt acordate cu programa, şi nici disciplinele nu sunt acordate între ele! (Un exemplu: în clasa a VII-a, în semestrul I la fizică programa cere rezolvarea unor probleme ce presupun cunoştinţe de sinus, cosinus – aceste cunoştinţe, însă, sunt predate la matematică de abia în semestrul al II-lea! De cîţiva ani profesorii şi părinţii sesizează Ministerul Educaţiei cu privire la această necorelare, dar nu se schimbă nimic!)

Un alt exemplu care arată gradul înalt de dificultate a programei şcolare: în clasa a VII-a, la începutul studiului chimiei, după o lună de zile elevii trebuie să rezolve probleme complicate cu diluţii şi concentraţii, iar după doar două luni de zile programa de chimie îi duce în studiul chimiei atomului, în loc să le ofere bucuria experienţelor din laborator şi cunoştinţe de bază. Este inversată, astfel, ordinea firească a procesului de învăţare: întâi trebuie însuşite şi consolidate elementele de bază, abia apoi elevului i se poate solicita asimilarea de informaţie cu grad mai ridicat de dificultate!

Procesul de învăţământ se desfăşoară în sistemul: predat – tocit – ascultat – uitat. Atât programele şcolare, cât şi conţinutul manualelor nu permit profesorului libertatea de a-şi construi orele aşa cum ar dori. Sistemul românesc de învăţământ se bazează pe acumulare cantitativă, nu pe dezvoltarea de competenţe, nu stimulează în nici un fel creativitatea, abilităţile şi curiozitatea copiilor. Materii precum biologia, chimia, fizica se predau şi se învaţă la tablă – în şcoală nu se mai fac experimente. Astfel încât, indiferent despre ce materie e vorba, elevul ştie că primeşte o cantitate uriaşă de informaţie, de multe ori stufoasă, aridă, greoaie, şi se vede redus la un robot care trebuie să memoreze cât mai mult. Atât programa cât şi metodele de predare nu permit şcolii să fie un loc în care copilul să vină cu bucurie, ci unul în care e supus presiunii continue şi cerinţelor neadecvate, necorelate cu vârsta şi dezvoltarea individuală.

În sistemele europene de învăţământ copiii nu se simt constrânşi să vină la şcoală, au cu profesorii o relaţie firească, liberă, există între ei şi profesori comunicare, elevii nu sunt stresaţi, nu merg la şcoală îngroziţi de cantitatea de materie pe care o au de tocit ori de frica pe care le-o inspiră un profesor atunci când le dă 2 sau 3 dacă n-au ştiut să răspundă la o întrebare. În multe ţări europene profesorii intră la ore fără catalog, procesul de învăţământ se desfăşoară sub forma unor discuţii libere cu elevii, aceştia nu sunt examinaţi prin ‘scoatere la tablă şi notare’, ci printr-o evaluare continuă a profesorului, cu metode proprii (de exemplu elevii care au o contribuţie constantă la discuţii primesc un număr mai mare de puncte). Există şi în România profesori dedicaţi, care au redus mult distanţa dintre catedră şi banca elevului, dar nu există o strategie generală clară pentru schimbare în această direcţie. Schimbarea trebuie să înceapă prin regândirea radicală a felului în care este elaborată programa şcolară, a felului în care sunt concepute manualele şi testele de evaluare, şi mai ales din corelarea gradului de dificultate a programei, manualelor şi testelor cu nivelul real de dezvoltare a copilului pe fiecare treaptă şcolară. Apoi, schimbarea ar trebui să continue cu o regândire a relaţiei profesor-elev, pe coordonatele unui nou tip de relaţie, comunicare şi înţelegere, nu frică şi presiune emoţională (ajungând până la abuz emoţional, psihologic şi chiar fizic). Elevii trebuie încurajaţi să vorbească liber, să spună ce gândesc, să intre într-un dialog în care primesc de la profesor cunoştinţe şi îşi mobilizează resursele intelectuale şi emoţionale pentru a-şi însuşi acele cunoştinţe. Într-o astfel de relaţie profesor – elev va exista în mod fundamental respect şi afecţiune de ambele părţi.

SCHIMBARE REALĂ înseamnă:

– Programă diferenţiată din clasa a V-a

– Ghidarea elevului în funcţie de abilităţile şi înclinaţiile sale (doar astfel ‘evaluarea continuă’ are sens!)

– Număr de copii în clasă: maxim 20

– Programă şcolară şi conţinut de manuale acordate cu vârsta şi nivelul de dezvoltare

Sistemul de învăţământ mediu pleacă de la principiul egalităţii de şanse. Toţi primesc aceeaşi instrucţie, atât cantitativ cât mai ales calitativ. Cel puţin teoretic. Dacă exigenţele sunt dezechilibrante pentru media elevilor, se creează următorul fenomen: părinţii cu o stare materială bună vor apela la meditaţii pentru a suplini carenţele sistemului de învăţământ, copiii lor se vor desprinde de copiii părinţilor care nu au posibilităţi financiare de a face acest lucru. Părinţii fără posibilităţi financiare ajung să petreacă ore întregi ajutându-şi copiii la lecţii. Astfel şcoala românească nu mai asigură educaţie EGALĂ pentru toţi. Iar un astfel de sistem creează nevoia de pregătire suplimentară a copilului, acesta neputând face faţă singur şcolii. Astfel părinţii sunt obligaţi să recurgă la meditaţii doar pentru a putea copilul să facă faţă unor cerinţe neconforme cu programa şi metodele moderne, europene de educaţie – şi din păcate un rezultat nefericit este că aceşti elevi ajung să creadă că nu sunt buni de nimic dacă nu sunt ajutaţi de părinţi ori profesorii meditatori.

Nivelul mult prea ridicat al programei şcolare, necorelat cu treapta de vârstă a copiilor şi cu dezvoltarea lor individuală, cantitatea uriaşă de informaţie pe care elevii din România sunt forţaţi s-o asimileze, indiferent de abilităţile şi înclinaţiile lor, toate acestea încalcă principiul educaţiei egale, şi efectele produse de această situaţie afectează dreptul copilului la educaţie, garantat prin Constituţie. În ultimii doi ani s-a dublat numărul repetenţilor şi rata abandonului şcolar, spun statisticile oficiale, şi aproape s-a triplat numărul de nevroze la copilul şcolar (conform declaraţiilor medicilor de la Spitalul Obregia). Copiii sunt suprasolicitaţi de gradul mare de dificultate al programei şcolare, de numărul mare de ore din orarul şcolar, de volumul mare de teme pe care le au de lucrat acasă (adăugând astfel între 1-4 ore de lucru celor 4-6 ore de şcoală, şi prin aceasta depăşind cele 8 ore de muncă ale unui adult), de manualele încărcate, stufoase, neatractive, de obligaţia de a toci în loc de a învăţa liber, de lipsa oricăror activităţi creative ori de echipă, de lipsa aproape totală a unor programe de implicare a elevilor în activităţi de voluntariat ori comunitare. În şcoli nu se mai fac aproape deloc experimente în laboratoare, la materii care nu pot fi însuşite prin copierea unor formule de la tablă. Nu există activități practice, şi nici proiecte în care elevii să fie implicaţi activ şi afectiv.

Ar fi necesară şi o regândire a rolului pe care meteriile umaniste trebuie şi pot să-l aibă în sistemul de învăţământ românesc. Muzica şi desenul trebuie să se adreseze tuturor copiilor, nu doar celor dotaţi cu abilităţi naturale corespunzătoare; programa şc0lară la aceste obiecte de studiu trebuie regândită de aşa natură încât să stimuleze sensibilitatea şi creativitatea copilului, să-l îmbogăţească spiritual. Orele de muzică sunt, în prezent, singura şansă pentru ca elevii să audă un concert de Mozart ori un lied de Schumann – în rest, la televizor, pe stradă, la vecini, aud mai mult manele! În Bulgaria, anul trecut, Ministerul Educaţiei a inceput să introducă studiul unui instrument şi în şcolile normale, fără profil muzical. În România, preţul plătit de elevii ce doresc să desfăşoare activităţi extra-şcolare este suprasolicitarea fizică şi psihică.

 

(va urma)