jump to navigation

BAC 2010 – Ministerul Educaţiei a întocmit modele de subiecte identice cu cele anterioare noiembrie 4, 2009

Posted by scoalaromaneasca in Rinocerii, scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

Bacul „simplificat” este o păcăleală

„După o lună şi jumătate de aşteptare febrilă, elevii claselor a XII-a au parte de o surpriză neplăcută din partea Ministerului Educaţiei: modelele de subiecte pentru „Bacalaureatul simplificat” nu diferă cu nimic de cele din anii trecuţi. În aceste condiţii, amânarea publicării lor nu poate fi justificată decât într-un singur fel: Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar se face că lucrează.

O simplă privire asupra modelelor de subiecte publicate de Ministerul Educaţiei pe pagina sa de internet http://subiecte2010.edu.ro arată că nu diferă de anii trecuţi nici în cazul probelor orale, nici în cel al probelor scrise. Este aceeaşi structură de subiect ca în anii trecuţi, cu acelaşi tip de precizări metodologice despre cerinţe şi modalităţi de evaluare ale acestora.

În privinţa subiectelor scrise, nivelul de dificultate este la fel de mare în cazul probei la limba şi literatura română, toţi elevii susţinând acelaşi model de subiect, indiferent că au fost la clase cu profil uman, real sau tehnologic, unde au avut pe săptămână cinci sau trei ore de română. La matematică situaţia este identică: subiectele sunt extrem de grele, iar elevii din clasele de informatică de la licee obişnuite vor avea de rezolvat acelaşi tip de exerciţii şi probleme cu cei din liceele de informatică de renume.”

(preluare din articolul publicat în ziarul ZIUA în 2.11.2009, autor Magda Severin)

Iată că Ministerul Educaţiei, cu al său CNCEIP în frunte,  nu se dezminte! Elevii,părinţii, profesorii contabilizează, an după an, promisiuni de reformă, şi primesc în schimb dovezi constante de indiferenţă, dispreţ faţă de interesul suprem al copilului, incompetenţă şi bătaie de joc!

Pe cine să mai mire, într-o astfel de situaţie, rezultatele testărilor internaţionale, testări în care România se menţine an de an în „coada plutonului”, în ciuda faptului că avem copii talentaţi, inteligenţi, harnici şi buni?

Probabil că ar fi greu să găsim, în Europa civilizată din care formal facem parte, ţări în care elevii să fie obligaţi să înveţe, toţi, la fel, în totală indiferenţă faţă de înclinaţiile, abilităţile şi interesele lor, în totală indiferenţă faţă de cerinţele societăţii şi ale pieţei muncii, în totală indiferenţă faţă de standardele actuale de calitate în sistemele educaţionale moderne!

Nu putem decât să constatăm că Ministerul Educaţiei se menţine în refuzul de a reforma o structură de putere birocratică, supercentralizată, ce fiinţează în exclusivitate pentru susţinerea altor interese decât cele ale copiilor.

Refuzul de a ieşi din condiția de dinozaur congelat!

Model de subiect de probă orală la limba română, Bac 2010 noiembrie 1, 2009

Posted by scoalaromaneasca in Rinocerii, scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
1 comment so far

Ministerul Educaţiei a publicat pe site Modelele de subiecte pentru examenul de bacalaureat 2010. Cu permisiunea autoarei blogului Diacritica, iată primele impresii asupra noii probe de profesionalism a numitului Minister, specialist în teze unice cu încurcări de Armate şi gafe de Caragiale şi probleme de bac pe care mulţi profesori au dificultăţi să le rezolve…

Vreau să mă mut în altă limbă

Model de subiect de probă orală la limba română, bac 2010:

„1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? – Cine este? – Cui se adresează? – Unde ar fi putut apărea textul? – Care este opinia sa despre lucrurile pe care le cumpără şi le adună oamenii? – De ce crezi că textul cuprinde o serie de întrebări?”

Vreau să evadez din această limbă română.

Vreau să mă mut într-o limbă în care textul n-are opinii despre lucruri.

Vreau să mă mut într-o limbă în care situaţia de comunicare nu este cineva.

Vreau să mă mut într-o limbă în care situaţia de comunicare nu se adresează cuiva.

Vreau să mă mut într-o limbă în care nu te-ntreabă nimeni de ce crezi o chestie pe care n-ai zis c-o crezi.

Vreau să mă mut.

Într-o limbă ai cărei profi o vorbesc şi scriu corect şi logic.

Vreau să mă mut.

Într-altă limbă.

Text preluat de pe blogul Diacritica http://diacritica.wordpress.com.

Îi mulţumesc autoarei, cu tristeţea de a împărtăşi sentimentul dezarmării în faţa refuzului perpetuu al Ministerului Educaţiei de a ieşi din condiţia de dinozaur congelat…

P.S. Ministrul Educaţiei în exerciţiu o fi văzut modelele de subiecte?

Școala de Muzică ianuarie 16, 2008

Posted by scoalaromaneasca in Rinocerii, Romania, scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , ,
1 comment so far

Am pătruns, astăzi, pe poarta Școlii de Muzică și Arte Plastice de pe strada Știrbei Vodă, pentru prima dată din iunie 2006, când băieţii mei au cântat la examenul de sfârșit de an. Au cântat la pian în sala frumoasă de festivități a Școlii de Muzică, în timp ce noi, părinții, îi ascultam emoționați. Am plecat atunci din școală cu bucurie în suflet, pentru că ne devenise drag acel spațiu, în care primeau darul muzicii de la profesorii lor…

Afară ne-a întâmpinat soarele vacanței de care ne mai despărțeau câteva zile. Nu știam, în acea clipă senină, că n-aveam să mai intrăm vreodată în școala noastră, cu copiii de mână, nu știam că ei nu vor mai cânta niciodată în sala de concerte a școlii… Nu știam că înaintea Crăciunului anului 2007 profesoara lor, Andreea, prietena mea, va pleca dintre noi, la 31 de ani, absurd, cumplit, nedrept, lăsând în urmă o viață suspendată și ființe dragi distruse de durere…

M-au copleșit amintirile acelei zile de iunie când am intrat, azi, în Școala de Muzică, unde am privit, uluită, dezastrul din jurul meu. Micuța grădină a școlii, unde alergau în pauze copiii noștri, a devenit între timp depozit de deșeuri. În holul altădata viu, decorat de picturile și icoanele minunate făcute de mânuțele micilor artiști, acum stau îngrămădite piane, scaune și mese, prăfuite și deteriorate… pereții sunt goi, cenușii și răniți… spațiul în care am trăit atâtea clipe frumoase nu mai există decât în amintire…

Am stat țintuită, minute în șir, în hol, privind fără să înțeleg, căutând ceva ce nu mai puteam găsi, încercând să-mi opresc lacrimile… Am auzit atunci sunetele unui pian, venind parcă din ireal, din trecutul la care nu mai puteam ajunge… M-am îndreptat spre sala de festivități, am deschis ușa… M-a întâmpinat priveliștea celorlalte piane, înghesuite de-a valma… între ele o cărare îngustă, pe care pășiseră o fetiță și profesoara ei pentru a ajunge la pianul de pe scenă, singurul deschis în acea încăpere… Fetița cânta, în acel decor de sfârșit de lume… Mi-a părut că pătrunsesem într-un film suprarealist, și singura întrebare pe care aș fi vrut s-o pun era: De ce? Și, mai ales, cine e responsabil?

Școala de Muzică și Arte Plastice Nr 3 a intrat, în 2006, în programul de reabilitare cu fonduri europene. Luni de zile nu s-a întâmplat aproape nimic. Echipele de lucrători ori n-au lucrat, ori au îndoit cuie pe pianele aflate in hol – viziune ce avea să-i producă un șoc directorului școlii. În septembrie 2006 a devenit limpede că școala nu-și va putea primi copiii. Directorul Viorel Maier a făcut eforturi disperate pentru a găsi soluții. Câteva instituții culturale au oferit spațiu pentru a găzdui elevii Școlii de Muzică – dar nici una nu i-a putut primi pe toți, astfel încât profesorii de pian s-au mutat la Teatrul Giulești, iar profesorii de teorie și câteva instrumente la Școala Uruguay.

În acest timp, în Școala de Muzică echipele de lucrători făceau primii pași spre distrugerea clădirii. Pentru început au îndepărtat acoperișul. Apoi au început să lucreze la… interioare! Au montat parchetul în sălile de clasă de la etajul I – parchet de calitate, scump, din lemn de stejar – apoi au zugrăvit. Apoi a început să plouă. Nimic mai firesc toamna – așa cum nimic mai firesc pentru firma de construcții ce câștigase licitația decât să finiseze interioarele în timp ce acoperișul clădirii era desfăcut! Urmările au fost previzibile: parchetul distrus, asemenea și zugrăveala, apa s-a infiltrat în pereți, piane de zeci de mii de euro au fost distruse de apa ce atinsese 10 cm în unele încăperi… dar acoperișul tot n-a fost reparat…

Directorul Viorel Maier se luptă pentru școala sa de aproape doi ani de zile, lovindu-se de mecanisme uluitoare care confirmă, dacă mai e nevoie, ca în România se poate întâmpla orice fără a fi tras cineva la răspundere! Primăria București susține că nu poate interveni, întrucât banii provin din programul european de refacere a școlilor, uitând că avea obligația de a încheia contracte care să-i permită tragerea la răspundere a firmei care a produs astfel de distrugeri. Firma de construcții care a câștigat licitația se acoperă cu diverse stratageme: echipele de muncitori vin și pleacă, firma susținând că n-a primit banii pentru lucrările angajate, este invocată lipsa de forță de muncă, dar nu vine nici o autoritate a statului să întrebe firma de construcții de ce a intrat într-o licitație când a știut că nu are forța de muncă disponibilă pentru un astfel de proiect, sau de ce angajații au distrus în loc să construiască… În iarna anului 2008 școala continuă să fie tot în „reparații”, copiii sunt tot răspândiți prin diferite locuri ale Bucureștiului. Nu se știe cine va plăti pagubele produse de firma de construcții, nu se știe când se vor termina lucrările… Eu știu, în schimb, că băieții mei au pierdut doi ani de muzică în Școala Lor, unde aveau dreptul să învețe!… Iar acum, că Andreea nu mai este, sentimentul de pierdere, de sfârșit de capitol, mă tulbură și mă copleșește…

Astăzi, 15 ianuarie 2008, în Școala de Muzică este liniște. Se aud glasurile câtorva lucrători și, din când în când, sunetele pianului din sala de festivități… Memoria îmi readuce în suflet amintirile sunetelor minunate ce însuflețeau clădirea, atunci când în ea copiii se bucurau de muzică! Într-un alt timp, din sălile de clasă se revărsau tumulturi de pian împletite cu arpegii de vioară și catifelate ecouri de oboi… Mă văd urcând treptele spre etajul I, cu băieții mei de mână, și, cu o claritate dureroasă, aud vocea Andreei întâmpinându-ne la intrarea în clasă: ‘Hello, hello!’…

Trăiesc acut sentimentul că toate acestea ne-au fost furate! Copiilor noștri și nouă, părinților lor! Cine e responsabil pentru destrămarea acestui univers în care copiii pășeau pentru a se împlini în spirit, în suflet? Cine sunt cei care își bat joc de dreptul copiilor de a învăța muzica în Școala lor? Cine ne-a scos copiii din Școala noastră?

Unde sunt instituțiile statului român care ar fi trebuit să intervină pentru a opri acest dezastru? Școala de Muzică nr 3 „Cuibul cu barză”, imobil înscris în Patrimoniu, a trecut prin două războaie, cincisprezece cutremure, pentru a fi pusă la pământ de indiferența autorităților române în 2008! Care să fie explicația pentru distrugerile săvârșite cu bună știință de firma de construcții? Se intenționează, oare, prelungirea acestei stări de lucruri până în clipa în care frumoasa clădire va fi iremediabil deteriorată, putând fi astfel declasată din Patrimoniu și demolată? (terenul din Știrbei Vodă pare numai bun pentru ridicarea unui zgârâie nori, în „armonie” cu cel ce strivește Catedrala Sfântul Iosif, și cu cele proiectate pentru a sufoca Ateneul Român, Piața Revoluției, Calea Victoriei, Parcul Cișmigiu)

Sau, poate, nu s-a dorit ca acele câteva sute de milioane de euro (fondurile europene alocate României pentru refacerea școlilor) să se miște din băncile în care au stat în toată această vreme, neutilizați de beneficiarii români pentru scopul în care i-au primit, dar producând în acest timp dobânzi importante?…

Asta e România. Sărmana Românie!

scoala3-resized.jpg

scoala4.jpg scoala2.jpg

scoala5-resized.jpg

Update 22 ianuarie 2008. Școala de Muzică nr 3 Cuibul cu Barză încă nu are acoperiș. Apa provenită din topirea zăpezii a ajuns, prin pereți, la parter. În sălile proaspăt zugrăvite și cu parchetul montat, piane de zeci de mii de euro se distrug în apa ce s-a ridicat câțiva centimetri. România, Europa, 2008.