jump to navigation

Il dit non avec la tête mais il dit oui avec le coeur… Noiembrie 18, 2009

Posted by scoalaromaneasca in Educatie, Jaques Prevert, Scoala.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
trackback

A venit băieţelul meu cel mic să facem lecţiile la franceză. N-a înţeles Le futur proche. I-am dat câteva exemple în română şi engleză, pentru a-i fi mai limpede în franceză. Şi privind lecţia din caietul lui, am înţeles eu puţin mai mult🙂 Am înţeles că acele sisteme de educaţie care ţin cont de ceea ce simte, poate şi doreşte copilul sunt câştigătoare în faţa celor care îl privesc ca şi cum ar fi o cărămidă. Bună doar de pus în zid, laolaltă cu alte sute ori mii de cărămizi. Obiecte fără suflet. Fără individualitate. Fără personalitate.

Pe caietul copilului meu i-am găsit copilăria. Probabil că vreo 20-30 de minute a reuşit să fie atent, să scrie de la tablă. „Aujourd’hui je vais avec mes amis à l’école… Demain, je vais aller avec mes amis à l’école… Le verbe Aller conjugué au present + l’infinitif du verbe à conjuguer…” Ok, teoria trebuie învăţată, deşi parcă s-ar putea încerca şi altfel… Dar la un moment dat lecţia a devenit prea abstractă… şi-a reamintit că e copil… şi căutând să scape din chingile teoriei a îmbrăcat ultimul exemplu de pe tablă în hainele unui miriapod, cu un zâmbet larg pe faţa rotundă şi un mare semn de întrebare în loc de coadă…:-)

Sufletul unui copil e o grădină luminată de razele soarelui, udată de izvoarele cele mai curate. Dar „cei mari” nu vor să intre.  Ei nu au timp de fleacuri. Ei știu doar să-i spună să lase prostiile, să pună mâna pe carte ca să ajungă om…

Sufletul unui copil e o grădină deschisă. Şi-ar dori să se joace în ea cu părinţii lui. Cu oamenii mari. Când încearcă să-i cheme, privesc încruntaţi spre micul omuleţ care nu înţelege de ce ei nu mai ştiu să zâmbească, de ce nu mai pot să simtă, de ce s-au despărţit de copilul dinăuntrul lor…

Nu ştiu ce ar fi spus alţi părinţi găsind un miriapod pe caiet în loc de finalul lecţiei, şi nici nu-mi pasă. Copilul meu mi-a dăruit, fără să ştie, o clipă de emoţie fără preţ… mi-a arătat că încă e mic, încă e liber în lumea în care noi, cei mari, nu mai ştim cum să ne întoarcem… şi-i mulţumesc pentru asta… şi mă rog să mai rămână puţin acolo, în grădina înflorită în care viitorul apropiat e desenat cu cretă colorată…

El zice nu cu capul

dar spune da cu inima

senin şi zâmbitor

da zice la ce-i place

şi nu la profesor

acum e în picioare

e întrebat

şi toate problemele sunt puse

deodată izbucneşte în hohote de râs

şi şterge tot

cuvinte cifre

nume date

fraze şi capcane

apoi în ciuda ameninţărilor profesorului

şi-n huiduielile copiilor minune

cu un mănunchi de crete colorate

pe tabla neagră a nenorocirii

el desenează chipul fericirii.

(traducere de Gellu Naum, 1965, Editura pentru Literatură Universală)

Le cancre - Jaques Prevert

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: