jump to navigation

Il dit non avec la tête mais il dit oui avec le coeur… noiembrie 18, 2009

Posted by scoalaromaneasca in Educatie, Jaques Prevert, Scoala.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

A venit băieţelul meu cel mic să facem lecţiile la franceză. N-a înţeles Le futur proche. I-am dat câteva exemple în română şi engleză, pentru a-i fi mai limpede în franceză. Şi privind lecţia din caietul lui, am înţeles eu puţin mai mult :) Am înţeles că acele sisteme de educaţie care ţin cont de ceea ce simte, poate şi doreşte copilul sunt câştigătoare în faţa celor care îl privesc ca şi cum ar fi o cărămidă. Bună doar de pus în zid, laolaltă cu alte sute ori mii de cărămizi. Obiecte fără suflet. Fără individualitate. Fără personalitate.

Pe caietul copilului meu i-am găsit copilăria. Probabil că vreo 20-30 de minute a reuşit să fie atent, să scrie de la tablă. “Aujourd’hui je vais avec mes amis à l’école… Demain, je vais aller avec mes amis à l’école… Le verbe Aller conjugué au present + l’infinitif du verbe à conjuguer…” Ok, teoria trebuie învăţată, deşi parcă s-ar putea încerca şi altfel… Dar la un moment dat lecţia a devenit prea abstractă… şi-a reamintit că e copil… şi căutând să scape din chingile teoriei a îmbrăcat ultimul exemplu de pe tablă în hainele unui miriapod, cu un zâmbet larg pe faţa rotundă şi un mare semn de întrebare în loc de coadă…:-)

Sufletul unui copil e o grădină luminată de razele soarelui, udată de izvoarele cele mai curate. Dar “cei mari” nu vor să intre.  Ei nu au timp de fleacuri. Ei știu doar să-i spună să lase prostiile, să pună mâna pe carte ca să ajungă om…

Sufletul unui copil e o grădină deschisă. Şi-ar dori să se joace în ea cu părinţii lui. Cu oamenii mari. Când încearcă să-i cheme, privesc încruntaţi spre micul omuleţ care nu înţelege de ce ei nu mai ştiu să zâmbească, de ce nu mai pot să simtă, de ce s-au despărţit de copilul dinăuntrul lor…

Nu ştiu ce ar fi spus alţi părinţi găsind un miriapod pe caiet în loc de finalul lecţiei, şi nici nu-mi pasă. Copilul meu mi-a dăruit, fără să ştie, o clipă de emoţie fără preţ… mi-a arătat că încă e mic, încă e liber în lumea în care noi, cei mari, nu mai ştim cum să ne întoarcem… şi-i mulţumesc pentru asta… şi mă rog să mai rămână puţin acolo, în grădina înflorită în care viitorul apropiat e desenat cu cretă colorată…

El zice nu cu capul

dar spune da cu inima

senin şi zâmbitor

da zice la ce-i place

şi nu la profesor

acum e în picioare

e întrebat

şi toate problemele sunt puse

deodată izbucneşte în hohote de râs

şi şterge tot

cuvinte cifre

nume date

fraze şi capcane

apoi în ciuda ameninţărilor profesorului

şi-n huiduielile copiilor minune

cu un mănunchi de crete colorate

pe tabla neagră a nenorocirii

el desenează chipul fericirii.

(traducere de Gellu Naum, 1965, Editura pentru Literatură Universală)

Le cancre - Jaques Prevert

Elev român, elev englez noiembrie 14, 2009

Posted by scoalaromaneasca in scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

Ziarul Adevărul continuă seria articolelor dedicate situaţiei triste din sistemul de învăţământ din România. În articolul de astăzi, 14 noiembrie, Adevărul realizează câteva comparaţii între sisteme de educaţie ale unor ţări precum Marea Britanie, Belgia, Statele Unite şi sistemul de educaţie din România, căruia îi face o necruţătoare analiză.

ELEV ROMÂN, ELEV ENGLEZ

Elevii români care au învăţat în Anglia spun că au ajuns să iubească materii care în ţară li se păreau imposibile.

Predarea după dictare şi memorarea sunt coordonatele pe care funcţionează şcoala românească. Pasiunea şi creativitatea stau la baza metodelor de predare în şcolile din Anglia. Orarul unui copil din România are cel puţin cinci ore pe zi. Urmează apoi meditaţiile şi pregătirea temelor pentru a doua zi.

În Anglia elevii îşi aleg materiile în funcţie de preferinţe. Pregătirea individuală se face în timpul orelor de şcoală, şi nu acasă. Repetiţiile pentru serbările de Crăciun sau excursiile fac parte din programul şcolar.

CUM ÎNVAŢĂ COPIII ROMÂNI ÎN STRĂINĂTATE

În timp ce elevii noştri sunt cocoşaţi de lecţii, cei care au avut şansa să studieze şi în alte ţări spun că acolo învăţau de plăcere. Metodele de predare din România nu-i pregătesc pe elevi pentru o competiţie cu europenii. Tinerii români care au studiat peste hotare ne arată cât de ineficientă e şcoala românească.

Toate pretinsele reforme din sistemul românesc de educaţie au ocolit esenţialul şi au lăsat în urmă: programe şcolare greoaie şi foarte încărcate, manuale controversate şi schimbate nesemnificativ în ultimii 12 ani. La acestea se adaugă metode de predare vechi, dascăli îmbătrâniţi, sisteme de evaluare proaste.

Anii de gimnaziu şi de liceu sunt o corvoadă pentru mulţi elevi. Copiii şi tinerii sunt siliţi să memoreze o cantitate imensă de informaţii. Multe nu le vor fi de folos niciodată în viaţă: inegalele duble de la matematică, formule complicate de hidrocarburi sau critică literară la profile tehnice.

The Wall

Din cauza metodelor de predare din şcoala românească bazate în special pe dictare, memorare, redare, elevii au de studiat enorm şi acasă. Notele sunt importante deoarece în funcţie de medii se face admiterea la liceu şi la facultate.

„Un elev de 12 ani trebuie să muncească peste 12 ore pe zi, pentru că are, în medie, şase ore de şcoală. Pentru fiecare materie de a doua zi ar trebui să lucreze aproximativ o oră, la care se adaugă şi două ore de meditaţii. Până şi cele mai uşoare materii sunt supraîncărcate cu teorie preţioasă şi ermetică şi nefolositoare. Copiii noştri studiază de cel puţin două ori mai multe discipline decât colegii lor din UE“, ne-a scris Mihaela, pe http://www.adevarul.ro

Copiii români care au studiat în ţări europene ne‑au povestit cum i-a pregătit gimnaziul şi liceul pentru facultate şi pentru carieră, cum le-au fost studiate aptitudinile, cum au putut să aleagă multe dintre materiile pe care le doresc.

„Adevărul“ vă prezintă poveştile unor elevi români care au avut şansa să înveţe în alte sisteme de educaţie. Până să plece din ţară aveau impresia că sistemul românesc e cel mai tare. Că elevii români sunt cei mai buni şi oricum ar fi îi surclasează de departe pe cei vestici la cultură generală şi inteligenţă. Când au ajuns acolo au înţeles de fapt cât de departe sunt.

În Anglia, dascălii încurajează creativitatea

Mihaela Ghenea are 18 ani şi a studiat până în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“ din Craiova. Acum este elevă în clasa a XIII-a la Langley Park School, din oraşul Beckenham, Marea Britanie. „Înaintea începerii anului şcolar ne alegem materiile pe care vrem să le studiem. Eu am ales psihologie, sociologie, drept, politica Marii Britanii şi japoneza, pentru că vreau să fac Facultatea de Drept“, ne-a povestit Mihaela.

Manualele sunt gratuite. La fel şi caietele, pixurile colorate şi alte materiale. „La clasă suntem 15 elevi, iar orele sunt foarte degajate. Dacă nu am înţeles ora, îşi fac timp să mai treacă pe la noi după terminarea cursurilor. Aici, profesorii au pretenţia să înţelegem că nu mai suntem copii. Eseurile pe care ni le dau trebuie făcute în totalitate de noi, nu acceptă să le copiem de undeva. Vor să fim creativi, să exprimăm opinia noastră“, povesteşte Mihaela.

Ea a adăugat că educaţia britanică se axează mult pe lucrul în echipă. Elevii trebuie să prezinte oral proiecte, aşa cum se întâmplă şi mai târziu, la job.

Mihaela are doar patru materii pe zi. „De exemplu, pentru drept trebuie să citesc lecţia din carte, să caut legile, fiecare caz în parte, să ştiu ce a hotărât judecătorul şi ce principii au fost stabilite“. Examenele se dau la final de an din toată materia. Subiectele sunt unice. „Dacă ar fi să aleg între sistemul de aici şi cel de acasă, l-aş alege pe cel de aici, pentru că te pregăteşte pentru viitor“, a adăugat Mihaela.

Sistemul belgian

Roxana Vătăşelu are 18 ani şi este elevă în clasa a XII-a la Şcoala Centrală din Bucureşti. Timp de patru ani a studiat în Belgia, la Institutul „Marie Immacule Montjoie“ din Bruxelles. Cursurile începeau la ora 8.30 şi ţineau până la 16.30, oră la care se terminau şi temele.

Tânăra spune că, în fiecare şcoală belgiană, profesorii sunt cei care fac programa şi manualele. „Practic, nu sunt manuale ca în România, ci fascicule xeroxate pe care profesorul le împarte la clasă şi pe care elevii le adună în clasoare. Nu aveam materii obligatorii, ci numai opţionale. Eu nu eram prea bună la matematică, aşa că am ales ştiinţele. Aveam şase ore pe săptămână de fizică, chimie, biologie şi trei ore de mate.

Nu îi stresează cu extemporale-surpriză

Roxana spune că la şcoala belgiană nu avea emoţii. „Nu exista acest «Vai, dacă mă ascultă, că nu ştiu». Acolo, testarea se face numai scris. Profesorii anunţă din timp că avem lucrare. Fiecare elev avea un jurnal de clasă, un fel de legitimaţie. Era, de fapt, o agendă unde îţi treceai tot programul fiecărei zile, pe ore“, explică Roxana. În cei patru ani de studii a făcut toate sporturile din lume, de la box la scrimă, escaladă, înot.

Lecţie despre bestseller, nu poveşti rurale

Subiectul multor lecţii era ales de profesor împreună cu elevii. „La literatură ne întreba: vreţi să vorbim azi despre Camus? Dacă nu voiam, făceam altceva. În general, la literatura franceză nu discutam numai de clasicii francezi. Vorbeam şi de Shakespeare, dar mai ales vorbeam despre ultimele cărţi apărute. Despre bestseller-uri. Şi despre filmele pe care le vedeam. Sistemul era foarte prietenos şi deschis, nu ca aici, când vorbeşti numai despre „Ion“, romanul lui Rebreanu, şi atât“.

Roxana declară că, în cazul în care un elev nu înţelegea lecţia, educatorul nu trecea mai departe. „A doua zi, profesorul de la clasă schimba metoda. Dacă nici aşa nu înţelegeam, chema un alt profesor să ne explice. Până pricepeam“.

Tânăra a simţit că, în sistemul de educaţie belgian, efortul ei este valorizat. „De pildă, am avut odată un proiect la franceză. Ni s-a dat o carte de citit. Literatură. Era o carte despre un cuplu de îndrăgostiţi. Pe baza cărţii trebuia să facem un medicament. Eu am făcut o cutie dintr-o carte de medicină în care am pus o seringă şi un plasture. Şi l-am numit «vaccinul antisingurătate». Profesoara de franceză mi-a spus că ceea ce am făcut eu este o operă de artă. M-a întrebat dacă nu vreau să prezint proiectul la o sărbătoare a şcolii. Am făcut-o şi m-am simţit foarte bine“, a mai spus Roxana.

Dotări

Profesorii britanici au la clasă calculator cu imprimantă şi proiector. Pun preţ pe creativitatea elevilor şi nu acceptă ca eseurile date ca temă să fie copiate de undeva.

Ce spun copiii

Înaintea începerii anului şcolar ne alegem materiile pe care vrem să le studiem, spune Mihaela Ghenea, elevă în Marea Britanie.

La literatura franceză discutam despre clasici, dar mai ales despre ultimele cărţi, povesteşte Roxana Vătăşelu, acum elevă la Şcoala Centrală.

Cum facem să le placă şcoala?

Prof. univ. dr Nicolae Zamfir, preşedintele Societăţii Române de Fizică şi membru corespondent al Academiei Române, spune că sistemul de educaţie din România trebuie reformat cu totul. „Manualele trebuie să aibă legătură cu practica şi să conţină acele „cârlige“, adică să fie atractive pentru elevi. Profesorul trebuie să le explice că ceea ce învaţă are legătură cu practica“, a explicat specialistul.

Testarea elevilor ar trebui să se facă la nivel regional, cu subiecte personalizate în aşa fel încât rezultatele să nu mai fie la îndemâna profesorului de la clasă, cum este acum.

Clasele ar trebui împărţite pe module. „La modulul A, să zicem, intră elevii foarte buni la matematică şi fizică. După un an se face evaluarea. Dacă şcolarul nu face faţă, trece la modulul B, unde nivelul de predare e mai scăzut, şi tot aşa“, a spus Zamfir. El apreciază că, într-un astfel de sistem, cei mai slabi nu i-ar mai trage în jos pe cei mai buni şi s-ar putea asigura atât pregătirea elitelor, cât şi pregătirea generală.

Dincolo, şcoala e mai puţin stresantă

Anca Tatiana Bordea din Finişel, comuna clujeană Săvădisla, are 18 ani şi este în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu“ din Cluj-Napoca. Ea s-a reîntors în România după cinci ani de şcoală la Madrid.

Are norocul că în Cluj-Napoca a găsit un liceu teoretic cu clasă de limba spaniolă, unde continuă să studieze intens limba şi literatura spaniolă, dar şi opţionale precum istoria sau civilizaţia spaniolă.

Face eforturi pentru a se readapta, s-a integrat în clasa a XII-a D a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu“ din Cluj-Napoca, unde se bazează pe ajutorul şi înţelegerea profesorilor şi colegilor pentru a recupera cinci ani în care nu a mai studiat materii precum Limba şi Literatura Română sau Geografia. “La muzică aveam la dispoziţie, în schimb, o sală cu foarte multe instrumente”, spune Anca.

Anca nu se mai gândeşte acum decât la întoarcerea la facultate în Spania, fie şi pentru un semestru. „Trebuie să mă concentrez să îmi iau Bacalaureatul, pentru că nu îmi e uşor să recuperez materiile pe care le-am abandonat înainte să încep clasa a VII-a“, spune Anca.

Tea Vasilescu, 24 de ani, a urmat clasele a IX-a şi a X-a la Liceul Teoretic „Horia Hulubei“ din Măgurele. În 2003 s-a mutat în Tennessee, SUA, în clasa a XI-a la Oak Ridge High School.

„În România eram la secţia de matematică-informatică. Am plecat cu prejudecata că românii au cea mai tare şcoală. Până nu am ajuns în State nu-mi dădeam seama că şcoala poate fi şi altfel“, spune fata.

„În America stăteam şase ore pe zi la şcoală, în fiecare zi aceleaşi, în aceeaşi ordine. Ne duceam la cursuri în săli diferite, cu elevi diferiţi. La început de an, consilierul te ghida ce cursuri îţi sunt necesare pentru a-ţi dezvolta anumite abilităţi. Asta în funcţie de înclinaţiile tale către un anumit domeniu. Ei, aceste cursuri erau obligatorii şi, fără a trece examenele la ele, nu terminai liceul. Aveai de ales din mai multe categorii: de la matematică la istorie, ştiinţe naturale, limbi străine până la literatura engleză. Eu am optat pentru matematică“.

Fără „scos la tablă şi spus lecţia“

Elevii americani nu ştiu ce e aceea să fii scos la tablă şi ascultat. Evaluarea se face printr-un sistem de examene anunţate şi lucrări pe diferite teme.

„La fiecare curs aveam cel puţin o lucrare ce însemna prezentare în faţa clasei, bine documentată, după modelul de la facultate, dar mai uşoară ca structură. Am avut ocazia să aleg activităţi extracurriculare. M‑am înscris la cluburi de artă, minorităţi, studenţi străini, computer şi franceză. Cele mai frumoase amintiri le am din aceste cluburi. Am fost în excursii în Atlanta, Nashville, Chattanooga, vizite culturale la muzee“, povesteşte Tea.

Tot în şcoala americană, franceza i-a plăcut foarte mult. În România, aproape o ura. „A început să-mi fie dragă franceza şi să-mi doresc să fac ceva în viaţă. Înainte era o mare lălăială, rutină. Aici mi s-a dezvoltat gustul pentru călătorii şi lectură. Ceea ce e mare lucru şi regret doar că nu am avut ocazia să descopăr America mai de mult“.

Cum învaţă copiii români în străinătate” – Articol apărut în Adevărul, 14.11.2009, autori Daniela Serb, Tudor Cutuş, Andreea Marin

Citiţi în Adevărul, în seria articolelor dedicate analizei situaţiei din învăţământul românesc: “Materii care ţin şcolarii sub teroare“, publicat în 10.11.2009, autor Daniela Serb, articol ce prezintă rezultatele cercetării Societăţii Academice Române, cercetare ce a reunit opiniile a 29 de specialişti de vârf din învăţământ şi cercetare; “Elevii au program la şcoală ca adulţii la serviciu“, publicat în 13.11.2009, autor Daniela Serb.

BAC 2010 – Ministerul Educaţiei a întocmit modele de subiecte identice cu cele anterioare noiembrie 4, 2009

Posted by scoalaromaneasca in Rinocerii, scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

Bacul “simplificat” este o păcăleală

“După o lună şi jumătate de aşteptare febrilă, elevii claselor a XII-a au parte de o surpriză neplăcută din partea Ministerului Educaţiei: modelele de subiecte pentru “Bacalaureatul simplificat” nu diferă cu nimic de cele din anii trecuţi. În aceste condiţii, amânarea publicării lor nu poate fi justificată decât într-un singur fel: Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar se face că lucrează.

O simplă privire asupra modelelor de subiecte publicate de Ministerul Educaţiei pe pagina sa de internet http://subiecte2010.edu.ro arată că nu diferă de anii trecuţi nici în cazul probelor orale, nici în cel al probelor scrise. Este aceeaşi structură de subiect ca în anii trecuţi, cu acelaşi tip de precizări metodologice despre cerinţe şi modalităţi de evaluare ale acestora.

În privinţa subiectelor scrise, nivelul de dificultate este la fel de mare în cazul probei la limba şi literatura română, toţi elevii susţinând acelaşi model de subiect, indiferent că au fost la clase cu profil uman, real sau tehnologic, unde au avut pe săptămână cinci sau trei ore de română. La matematică situaţia este identică: subiectele sunt extrem de grele, iar elevii din clasele de informatică de la licee obişnuite vor avea de rezolvat acelaşi tip de exerciţii şi probleme cu cei din liceele de informatică de renume.”

(preluare din articolul publicat în ziarul ZIUA în 2.11.2009, autor Magda Severin)

Iată că Ministerul Educaţiei, cu al său CNCEIP în frunte,  nu se dezminte! Elevii,părinţii, profesorii contabilizează, an după an, promisiuni de reformă, şi primesc în schimb dovezi constante de indiferenţă, dispreţ faţă de interesul suprem al copilului, incompetenţă şi bătaie de joc!

Pe cine să mai mire, într-o astfel de situaţie, rezultatele testărilor internaţionale, testări în care România se menţine an de an în “coada plutonului”, în ciuda faptului că avem copii talentaţi, inteligenţi, harnici şi buni?

Probabil că ar fi greu să găsim, în Europa civilizată din care formal facem parte, ţări în care elevii să fie obligaţi să înveţe, toţi, la fel, în totală indiferenţă faţă de înclinaţiile, abilităţile şi interesele lor, în totală indiferenţă faţă de cerinţele societăţii şi ale pieţei muncii, în totală indiferenţă faţă de standardele actuale de calitate în sistemele educaţionale moderne!

Nu putem decât să constatăm că Ministerul Educaţiei se menţine în refuzul de a reforma o structură de putere birocratică, supercentralizată, ce fiinţează în exclusivitate pentru susţinerea altor interese decât cele ale copiilor.

Refuzul de a ieşi din condiția de dinozaur congelat!

Model de subiect de probă orală la limba română, Bac 2010 noiembrie 1, 2009

Posted by scoalaromaneasca in Rinocerii, scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
1 comment so far

Ministerul Educaţiei a publicat pe site Modelele de subiecte pentru examenul de bacalaureat 2010. Cu permisiunea autoarei blogului Diacritica, iată primele impresii asupra noii probe de profesionalism a numitului Minister, specialist în teze unice cu încurcări de Armate şi gafe de Caragiale şi probleme de bac pe care mulţi profesori au dificultăţi să le rezolve…

Vreau să mă mut în altă limbă

Model de subiect de probă orală la limba română, bac 2010:

“1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare? – Cine este? – Cui se adresează? – Unde ar fi putut apărea textul? – Care este opinia sa despre lucrurile pe care le cumpără şi le adună oamenii? – De ce crezi că textul cuprinde o serie de întrebări?”

Vreau să evadez din această limbă română.

Vreau să mă mut într-o limbă în care textul n-are opinii despre lucruri.

Vreau să mă mut într-o limbă în care situaţia de comunicare nu este cineva.

Vreau să mă mut într-o limbă în care situaţia de comunicare nu se adresează cuiva.

Vreau să mă mut într-o limbă în care nu te-ntreabă nimeni de ce crezi o chestie pe care n-ai zis c-o crezi.

Vreau să mă mut.

Într-o limbă ai cărei profi o vorbesc şi scriu corect şi logic.

Vreau să mă mut.

Într-altă limbă.

Text preluat de pe blogul Diacritica - http://diacritica.wordpress.com.

Îi mulţumesc autoarei, cu tristeţea de a împărtăşi sentimentul dezarmării în faţa refuzului perpetuu al Ministerului Educaţiei de a ieşi din condiţia de dinozaur congelat…

P.S. Ministrul Educaţiei în exerciţiu o fi văzut modelele de subiecte?

Elevii doresc eliminarea dictării la clasă octombrie 15, 2009

Posted by scoalaromaneasca in scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

Elevii, studenții și profesorii își doresc o schimbare calitativă a sistemului național de învățământ, potrivit unui sondaj de opinie despre educație, realizat online de către Fundația “Dinu Patriciu” și Fundația CODECS pentru Leadership. Cercetarea a urmărit să arate soluțiile propuse atât de beneficiarii sistemului de educație, cât și de cei care lucrează în sistem.

Elevii își doresc corelarea teoriei cu practica, iar orele predate la clasă să fie interactive și atractive. Școlarii vor metode moderne de predare, mai multe studii de caz la disciplinele care necesită acest lucru și mai multe experimente. De asemenea, potrivit cercetării, tinerii își doresc ca dascălii lor să se implice mai mult în viața comunității. Elevii mai susțin că ar trebui eliminat sistemul de predare ce se bazează pe dictare.

Studenții resping toceala

La rândul lor, studenții vor o schimbare de atitudine din partea dascălilor, mai multă practică și mai mult lucru în echipă în proiectele pe care le au de făcut pentru facultate.

Studenții mai propun ca profesorii să urmeze cursuri anuale care să-i ajute să-și îmbunătățească activitatea de la cursuri și care să-i țină la curent cu ultimele tehnici de predare. Profesorii universitari ar trebui să schimbe sistemul de examinare care este prost conceput.

Studenții mai spun că la examen ar trebui să li se ceară să utilizeze informația în mod constructiv și să arate că gândesc, și nu să reproducă cursuri, așa cum se întâmplă în prezent.

Sistemul, reconstruit de la zero

Profesorii propun ca sistemul educativ să fie reconstruit de la zero și să fie reangajate numai persoanele care au pregătirea adecvată.

“Am făcut sondajul cu scopul de a asculta opinia celor direct implicați în sistemul educațional asupra îmbunătățirilor necesare. Nevoia de schimbare a sistemului de educație este evidentă, iar elementul central al acestei schimbări mult dorite este profesorul”, a spus Tincuța Baltag, directorul general al Fundației “Dinu Patriciu” .

La sondaj au participat peste 1500 de persoane, dintre care 693 de elevi, 425 de studenți și 404 profesori.

(Articol preluat din ziarul Adevărul, 15 octombrie 2009, autor Andreea Ofițeru)

Umbra lui Eugen Ionescu. La Guvern. octombrie 7, 2009

Posted by scoalaromaneasca in Educatie, scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

“Ceea ce fac eu acum cu mâna ca și componentă a comportamentului nonverbal se încadrează într-o anumită evaluare, în măsura în care comunicarea nonverbală face un tot cu comunicarea verbală. Că dacă nu se sincronizează vă dați seama ce poate să fie în fața interlocutorului cu care stau.”

GENIAL!!

P.S. 1 – Pentru cine are dificultăți de înțelegere a acestui enunț, este vorba despre VIZIUNEA ministrului Educației, Emil Boc, cu privire la ce anume vor viza testările orale ale elevilor ce vor susține bacalaureatul în 2010. Este evident că Educația din România este pe mâini bune!

P.S. 2 – În atenția elevilor români care încă nu s-au hotărât dacă să-și caute o soartă mai bună peste hotare sau să rămână aici: Lasciate ogni speranza, voi cei care încă nu observați că guvernanții acestei țări își bat joc de viitorul vostru cu bună știință!

Arghezi de la grădiniţă până la liceu?! martie 17, 2009

Posted by scoalaromaneasca in scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

Arghezi pentru clasa a IV-a 

“O furnică mică, mică,/ Dar înfiptă, va să zică,/ Ieri, la prânz, mi s-a urcat/ De pe vişinul uscat,/ Pe picioare, pentru căci/ Mi le-a luat drept nişte crăci./ (…) Cu merindea îmbucată/ Te-ai suit până-n cravată/ Şi mai ai până-n chelie/ Două dealuri şi-o bărbie./ Nu vrei, tată, să-ţi arăt/ Cum iei drumul îndărăt?”

Arghezi pentru clasa a V-a 

“Vântul nostru mic mă cruţă./ Merge-ncet după căruţă./ Mînă boii grei la pas/ Şi dejugă la popas./ Suflă-n foc şi în ceaun./ E copilul nostru bun./ Vântul cel adevărat/ E străin şi-nvierşunat./ Ca o bucată de apă,/ N-are loc în ce să-ncapă,/ Nici pe piscuri nici în groapă./ N-are de ajuns pământ./ Câmpul meu îi este strâmt./ Pustnic şi întărâtat,/ Plugul şi l-a-ngenuncheat./ Rupe, scurmă şi sfărâmă,/ Umple cerul de ţărână./ Îşi mână cu miile,/ negre, hergheliile./ Răscoleşte mările,/ Le varsă căldările…/ Ia-n vârteje turmele/ Şi le pierde urmele,/ În spinare să răstoarne/ Taurii izbiţi, în coarne./ Pune zările pe fugă,/ Prinde munţii şi-i înjugă,/ Cu pădurile gălbui/Alergând în hora lui./ Vântului, noi, venetic/ Nu-i putem cânta nimic.”

Elevilor li s-a cerut, ca temă, să scrie cum au înţeles poezia. Cei care n-au înţeles-o au “pasat” tema părinţilor. 

În ziarul Gândul din 17.03.2009, d-na Doina Arghezi, soţia lui Baruţu Arghezi (fiul lui Tudor Arghezi), declară că “este mult mai important ca elevii să-l înveţe pe Arghezi de la grădiniţă până la liceu”.

Noi, părinţii, aşteptăm cu nerăbdare să se introducă Arghezi şi la grădiniţă, în semn de solidaritate cu părinţii copiilor de clasa a IV-a ori a V-a care fac temele în locul copiilor, în astfel de situaţii…    

Şcoala nu te învaţă să iubeşti Povestea martie 17, 2009

Posted by scoalaromaneasca in Educatie, scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

În programa şcolară a clasei a cincea, între nenumărate texte care nu se ştie pe ce criterii au fost selectate, există şi câteva frumoase. Între ele, Căprioara lui Emil Gârleanu.

Copilul meu a venit să-mi ceară sprijinul pentru a face tema la română. Nu înţelegeam de ce ar fi avut nevoie de ajutorul meu, cum arăta o temă pe care să n-o poată face singur, pe un astfel de subiect.

I-am deschis caietul şi am înţeles unul din motivele pentru care elevii nu iubesc şcoala românească. Tema pentru a doua zi consta în ceea ce, oficial şi academic, se numeşte “comentariu literar”. Un exerciţiu de o răceală absolută, al cărui unic rezultat este anularea emoţiei pe care, eventual, ar putea s-o simtă până şi cel mai puţin silitor elev, citind Căprioara. O analiză schematică, practic inutilă, câtă vreme privează copilul de posibilitatea de a-şi adăuga în suflet un grăunte de bucurie a spiritului… câtă vreme nu-l lasă să simtă, să plângă, să râdă, să trăiască… să-şi găsească în propria fiinţă flacăra interioară a sensibilităţii, şi pe tot drumul vieţii s-o păstreze aprinsă, adăugându-i mereu…

Mi-am chemat copilul lângă mine şi l-am rugat să citească povestea. Am recitit-o, lângă el. Când s-a sfârşit, m-a întrebat cu voce tremurândă de ce a trebuit să fie aşa. I-am vorbit, încercând să nu-l las să-mi vadă lacrimile pe care şi acum, la vârsta mea, povestea Căprioarei mi le adusese în ochi. L-am ajutat să-şi facă tema, “comentariul literar”, deoarece, nu-i aşa, tema trebuie făcută, chiar când nu e limpede care-i e folosul! La toate tezele pe care le va da în viaţa lui, la toate examenele pe care le va susţine în viaţa lui, elevul va avea de realizat comentariu literar. Disecţie. E singurul cuvânt care pare a caracteriza nimerit acest exerciţiu şcolar. Existenţa sa este unul din motivele pentru care elevii nu sunt atraşi de şcoală. Lipsiţi de şansa de a fi învăţaţi să citească, să simtă o carte, lipsiţi de posibilitatea de a descoperi că au o sensibilitate, şi o pot chiar cultiva, elevii şcolii româneşti iau cu copy-paste de pe internet comentariile literare şi au rezolvat problema. Nu vor mai avea cum să afle vreodată cât de mult au pierdut necunoscând bucuria extraordinară, emoţia tulburătoare a însoţirii cu o carte!  Cresc ca nişte mici animăluţe sălbatice, şi cine va mai şti vreodată câţi dintre ei ar fi putut fi îmblânziţi?…

Iată cum arată un Preview la Referatul (?!) “Căprioara”, de Emil Gârleanu (luat cu copy-paste, competenţele gramaticale aparţin autorului…)

“Preview referat Caprioara de Emil Garleanu

Textul este in proza,cult,pentru ca autorul este cunoscut si apartine genului epic pentru ca un narator povesteste o actiune care este realizata de personaje.

Expozitiunea prezinta personajele si creeaza premizele actiunii:o caprioara trebuie sa se desparta de puiul ei pentru ca a sosit vremea intarcatului.

Intriga se declanteaza cand caprioara hotareste sa iti lase puiul in munti, pentru ca acolo, intre stanci, va fi ferit de primejdii.

Desfasurarea actiunii prezinta drumul pe care il face caprioara cu puiul ei,este un drum plin de primejdii si caprioara incearca puterile iedului,facand salturi puternice.Iedul zburda si behaie vesel si caprioara intelege ca e pregatit si ca se va putea descurca singur.

Ca sa ajunga la stanci,trebuie sa strabata o padure intunecata si in acest loc se realizeaza punctul culminal.Iedul o i-a inainte,dar caprioara simte primejdia.”

Şi… iată povestea. Căprioara.

Dacă elevii români ar învăţa, în şcoală, să citească o carte cu sufletul, cu inima, cu mintea, ar însemna infinit mai mult decât stăpânirea tehnicii comentariului literar…

P.S. Cu câteva zile în urmă, actorul Mihai Bendeac publica un text: 10 cauze pentru care sistemul de învăţământ e cum e. Cauza 6 sună aşa: “Pentru că la română elevii citesc comentarii în loc de cărţi.” Iar Cauza 7 arată astfel: “Pentru că şcoala te învaţă să urăşti poezia. Nimeni nu citeşte o poezie în şcoală. Poezia e desfăcută ca o ecuaţie de gradul trei din care se extrag figuri de stil, epitete, metafore, hiperbole… Poezia înseamnă altceva pentru fiecare dintre noi! Poezia se trece prin suflet, nu prin matematică!”

 

Cele X maladii ale şcolii româneşti martie 14, 2009

Posted by scoalaromaneasca in Educatie, scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
add a comment

În opinia părinţilor, problema esenţială care afectează elevii este programa şcolară. La începutul gimnaziului apare o prăpastie între clasa a IV-a şi clasa a V-a. Copiii care au terminat clasa a IV-a sunt confruntaţi dintr-o dată cu zece obiecte de studiu, cu manuale ce conţin materie cu grad înalt de dificultate, neadecvat vârstei lor şi parcursului de până atunci, materie densă, aridă, scrisă într-un limbaj ce le depăşeşte capacitatea de înţelegere, aproape toate manualele fiind şi neatractive din punct de vedere vizual, iar informaţia conţinută în ele fiind prost organizată.

De la învăţătoare copiii de 10-11 ani trec la zece profesori, cei mai mulți asumându-și cu dedicare, cu răbdare și cu drag susținerea primilor pași ai micuților în gimnaziu, dar există și profesori ce găsesc cu greu abilitatea de a relaţiona cu elevii astfel încât trecerea în gimnaziu să le fie uşoară. Nenumăraţi părinţi ne-au relatat despre discuţii susţinute în şedinţele cu părinţii pe şcoală, în care aceştia se plângeau de faptul că deşi copiii lor avuseseră rezultate foarte bune la învăţătură în clasele I-IV şi îşi îndepliniseră activităţile şcolare cu plăcere, odată intraţi în clasa a V-a randamentul lor şcolar a scăzut, rezultatele au devenit mai slabe, iar copiii le-au spus părinţilor că nu mai vin cu drag la şcoală.

Aproape niciodată aceste discuţii iniţiate de părinţi nu au fost tratate cu interes din partea direcţiei şcolii şi a profesorilor prezenţi, reacţia generală fiind, de regulă: “copiii sunt de vină, nu vor să înveţe!”

O problemă care ne afectează pe toţi, şi părinţi şi copiii, este mimarea dorinţei de a colabora cu părinţii a conducerii şcolii. Şedinţele cu părinţii sunt convocate exclusiv pentru a se bifa această obligaţie birocratică şi pentru a se stabili cuantumul sumelor de bani ce li se cer părinţilor: fondul clasei, fondul şcolii, plata pazei. Nici una dintre propunerile venite dinspre părinţi, de a implica şcoala în diverse activităţi din care ar fi beneficiat şi copiii şi şcoala, nu a fost primită cu interes şi nu a fost urmată, cel puţin în şcolile din care ne-au parvenit aceste informaţii.

Dacă ar fi să sintetizăm (deoarece problemele cu care se confruntă elevii sunt multe!) am spune următoarele:

Considerăm esenţială reformarea reală a programei, în sensul reducerii gradului de dificultate şi a cantităţii de informaţie; de asemenea, diferenţierea programei începând cu clasa a V-a, în funcţie de abilităţile şi înclinaţiile copiilor, identificate prin teste psihologice şi evaluare continuă pe parcursul claselor I-IV. Acest lucru se întâmplă în sistemele educaţionale performante din Europa, în care deja din clasa a V-a copilul urmează un profil conform cu înzestrarea de la natură.

În acest moment, gradul de dificultate a programei şcolare nu este adecvat vârstei copiilor şi dezvoltării lor individuale. De asemenea, programa nu este diferenţiată în funcţie de abilităţile şi interesele lor, ceea ce îi supraîncarcă inutil.

Manualele alternative au devenit o cauză de dezechilibru şi o sursă de stress pentru copii! Este inadmisibil să se spună că “manualul nu este decât un auxiliar, de care profesorul poate nici să nu ţină seama – importantă este programa”. Elevul nu învaţă după programă! Copiii nu pot învăţa singuri câtă vreme nu e o legătură clară şi precisă între programă, manual, metode de predare şi capacitatea elevului de a se sprijini în manual atunci când învaţă acasă. Manualele alternative nu sunt acordate cu programa, şi nici disciplinele nu sunt acordate între ele! (Un exemplu: în clasa a VII-a, în semestrul I la fizică programa cere rezolvarea unor probleme ce presupun cunoştinţe de sinus, cosinus – aceste cunoştinţe, însă, sunt predate la matematică de abia în semestrul al II-lea! De cîţiva ani profesorii şi părinţii sesizează Ministerul Educaţiei cu privire la această necorelare, dar nu se schimbă nimic!)

Un alt exemplu care arată gradul înalt de dificultate a programei şcolare: în clasa a VII-a, la începutul studiului chimiei, după o lună de zile elevii trebuie să rezolve probleme complicate cu diluţii şi concentraţii, iar după doar două luni de zile programa de chimie îi duce în studiul chimiei atomului, în loc să le ofere bucuria experienţelor din laborator şi cunoştinţe de bază. Este inversată, astfel, ordinea firească a procesului de învăţare: întâi trebuie însuşite şi consolidate elementele de bază, abia apoi elevului i se poate solicita asimilarea de informaţie cu grad mai ridicat de dificultate!

Procesul de învăţământ se desfăşoară în sistemul: predat – tocit – ascultat – uitat. Atât programele şcolare, cât şi conţinutul manualelor nu permit profesorului libertatea de a-şi construi orele aşa cum ar dori. Sistemul românesc de învăţământ se bazează pe acumulare cantitativă, nu pe dezvoltarea de competenţe, nu stimulează în nici un fel creativitatea, abilităţile şi curiozitatea copiilor. Materii precum biologia, chimia, fizica se predau şi se învaţă la tablă – în şcoală nu se mai fac experimente. Astfel încât, indiferent despre ce materie e vorba, elevul ştie că primeşte o cantitate uriaşă de informaţie, de multe ori stufoasă, aridă, greoaie, şi se vede redus la un robot care trebuie să memoreze cât mai mult. Atât programa cât şi metodele de predare nu permit şcolii să fie un loc în care copilul să vină cu bucurie, ci unul în care e supus presiunii continue şi cerinţelor neadecvate, necorelate cu vârsta şi dezvoltarea individuală.

În sistemele europene de învăţământ copiii nu se simt constrânşi să vină la şcoală, au cu profesorii o relaţie firească, liberă, există între ei şi profesori comunicare, elevii nu sunt stresaţi, nu merg la şcoală îngroziţi de cantitatea de materie pe care o au de tocit ori de frica pe care le-o inspiră un profesor atunci când le dă 2 sau 3 dacă n-au ştiut să răspundă la o întrebare. În multe ţări europene profesorii intră la ore fără catalog, procesul de învăţământ se desfăşoară sub forma unor discuţii libere cu elevii, aceştia nu sunt examinaţi prin ‘scoatere la tablă şi notare’, ci printr-o evaluare continuă a profesorului, cu metode proprii (de exemplu elevii care au o contribuţie constantă la discuţii primesc un număr mai mare de puncte). Există şi în România profesori dedicaţi, care au redus mult distanţa dintre catedră şi banca elevului, dar nu există o strategie generală clară pentru schimbare în această direcţie. Schimbarea trebuie să înceapă prin regândirea radicală a felului în care este elaborată programa şcolară, a felului în care sunt concepute manualele şi testele de evaluare, şi mai ales din corelarea gradului de dificultate a programei, manualelor şi testelor cu nivelul real de dezvoltare a copilului pe fiecare treaptă şcolară. Apoi, schimbarea ar trebui să continue cu o regândire a relaţiei profesor-elev, pe coordonatele unui nou tip de relaţie, comunicare şi înţelegere, nu frică şi presiune emoţională (ajungând până la abuz emoţional, psihologic şi chiar fizic). Elevii trebuie încurajaţi să vorbească liber, să spună ce gândesc, să intre într-un dialog în care primesc de la profesor cunoştinţe şi îşi mobilizează resursele intelectuale şi emoţionale pentru a-şi însuşi acele cunoştinţe. Într-o astfel de relaţie profesor – elev va exista în mod fundamental respect şi afecţiune de ambele părţi.

SCHIMBARE REALĂ înseamnă:

- Programă diferenţiată din clasa a V-a

- Ghidarea elevului în funcţie de abilităţile şi înclinaţiile sale (doar astfel ‘evaluarea continuă’ are sens!)

- Număr de copii în clasă: maxim 20

- Programă şcolară şi conţinut de manuale acordate cu vârsta şi nivelul de dezvoltare

Sistemul de învăţământ mediu pleacă de la principiul egalităţii de şanse. Toţi primesc aceeaşi instrucţie, atât cantitativ cât mai ales calitativ. Cel puţin teoretic. Dacă exigenţele sunt dezechilibrante pentru media elevilor, se creează următorul fenomen: părinţii cu o stare materială bună vor apela la meditaţii pentru a suplini carenţele sistemului de învăţământ, copiii lor se vor desprinde de copiii părinţilor care nu au posibilităţi financiare de a face acest lucru. Părinţii fără posibilităţi financiare ajung să petreacă ore întregi ajutându-şi copiii la lecţii. Astfel şcoala românească nu mai asigură educaţie EGALĂ pentru toţi. Iar un astfel de sistem creează nevoia de pregătire suplimentară a copilului, acesta neputând face faţă singur şcolii. Astfel părinţii sunt obligaţi să recurgă la meditaţii doar pentru a putea copilul să facă faţă unor cerinţe neconforme cu programa şi metodele moderne, europene de educaţie – şi din păcate un rezultat nefericit este că aceşti elevi ajung să creadă că nu sunt buni de nimic dacă nu sunt ajutaţi de părinţi ori profesorii meditatori.

Nivelul mult prea ridicat al programei şcolare, necorelat cu treapta de vârstă a copiilor şi cu dezvoltarea lor individuală, cantitatea uriaşă de informaţie pe care elevii din România sunt forţaţi s-o asimileze, indiferent de abilităţile şi înclinaţiile lor, toate acestea încalcă principiul educaţiei egale, şi efectele produse de această situaţie afectează dreptul copilului la educaţie, garantat prin Constituţie. În ultimii doi ani s-a dublat numărul repetenţilor şi rata abandonului şcolar, spun statisticile oficiale, şi aproape s-a triplat numărul de nevroze la copilul şcolar (conform declaraţiilor medicilor de la Spitalul Obregia). Copiii sunt suprasolicitaţi de gradul mare de dificultate al programei şcolare, de numărul mare de ore din orarul şcolar, de volumul mare de teme pe care le au de lucrat acasă (adăugând astfel între 1-4 ore de lucru celor 4-6 ore de şcoală, şi prin aceasta depăşind cele 8 ore de muncă ale unui adult), de manualele încărcate, stufoase, neatractive, de obligaţia de a toci în loc de a învăţa liber, de lipsa oricăror activităţi creative ori de echipă, de lipsa aproape totală a unor programe de implicare a elevilor în activităţi de voluntariat ori comunitare. În şcoli nu se mai fac aproape deloc experimente în laboratoare, la materii care nu pot fi însuşite prin copierea unor formule de la tablă. Nu există activități practice, şi nici proiecte în care elevii să fie implicaţi activ şi afectiv.

Ar fi necesară şi o regândire a rolului pe care meteriile umaniste trebuie şi pot să-l aibă în sistemul de învăţământ românesc. Muzica şi desenul trebuie să se adreseze tuturor copiilor, nu doar celor dotaţi cu abilităţi naturale corespunzătoare; programa şc0lară la aceste obiecte de studiu trebuie regândită de aşa natură încât să stimuleze sensibilitatea şi creativitatea copilului, să-l îmbogăţească spiritual. Orele de muzică sunt, în prezent, singura şansă pentru ca elevii să audă un concert de Mozart ori un lied de Schumann – în rest, la televizor, pe stradă, la vecini, aud mai mult manele! În Bulgaria, anul trecut, Ministerul Educaţiei a inceput să introducă studiul unui instrument şi în şcolile normale, fără profil muzical. În România, preţul plătit de elevii ce doresc să desfăşoare activităţi extra-şcolare este suprasolicitarea fizică şi psihică.

 

(va urma)

Școala de Muzică ianuarie 16, 2008

Posted by scoalaromaneasca in Rinocerii, Romania, scoala romaneasca.
Tags: , , , , , , , , , , , ,
1 comment so far

Am pătruns, astăzi, pe poarta Școlii de Muzică și Arte Plastice de pe strada Știrbei Vodă, pentru prima dată din iunie 2006, când băieţii mei au cântat la examenul de sfârșit de an. Au cântat la pian în sala frumoasă de festivități a Școlii de Muzică, în timp ce noi, părinții, îi ascultam emoționați. Am plecat atunci din școală cu bucurie în suflet, pentru că ne devenise drag acel spațiu, în care primeau darul muzicii de la profesorii lor…

Afară ne-a întâmpinat soarele vacanței de care ne mai despărțeau câteva zile. Nu știam, în acea clipă senină, că n-aveam să mai intrăm vreodată în școala noastră, cu copiii de mână, nu știam că ei nu vor mai cânta niciodată în sala de concerte a școlii… Nu știam că înaintea Crăciunului anului 2007 profesoara lor, Andreea, prietena mea, va pleca dintre noi, la 31 de ani, absurd, cumplit, nedrept, lăsând în urmă o viață suspendată și ființe dragi distruse de durere…

M-au copleșit amintirile acelei zile de iunie când am intrat, azi, în Școala de Muzică, unde am privit, uluită, dezastrul din jurul meu. Micuța grădină a școlii, unde alergau în pauze copiii noștri, a devenit între timp depozit de deșeuri. În holul altădata viu, decorat de picturile și icoanele minunate făcute de mânuțele micilor artiști, acum stau îngrămădite piane, scaune și mese, prăfuite și deteriorate… pereții sunt goi, cenușii și răniți… spațiul în care am trăit atâtea clipe frumoase nu mai există decât în amintire…

Am stat țintuită, minute în șir, în hol, privind fără să înțeleg, căutând ceva ce nu mai puteam găsi, încercând să-mi opresc lacrimile… Am auzit atunci sunetele unui pian, venind parcă din ireal, din trecutul la care nu mai puteam ajunge… M-am îndreptat spre sala de festivități, am deschis ușa… M-a întâmpinat priveliștea celorlalte piane, înghesuite de-a valma… între ele o cărare îngustă, pe care pășiseră o fetiță și profesoara ei pentru a ajunge la pianul de pe scenă, singurul deschis în acea încăpere… Fetița cânta, în acel decor de sfârșit de lume… Mi-a părut că pătrunsesem într-un film suprarealist, și singura întrebare pe care aș fi vrut s-o pun era: De ce? Și, mai ales, cine e responsabil?

Școala de Muzică și Arte Plastice Nr 3 a intrat, în 2006, în programul de reabilitare cu fonduri europene. Luni de zile nu s-a întâmplat aproape nimic. Echipele de lucrători ori n-au lucrat, ori au îndoit cuie pe pianele aflate in hol – viziune ce avea să-i producă un șoc directorului școlii. În septembrie 2006 a devenit limpede că școala nu-și va putea primi copiii. Directorul Viorel Maier a făcut eforturi disperate pentru a găsi soluții. Câteva instituții culturale au oferit spațiu pentru a găzdui elevii Școlii de Muzică – dar nici una nu i-a putut primi pe toți, astfel încât profesorii de pian s-au mutat la Teatrul Giulești, iar profesorii de teorie și câteva instrumente la Școala Uruguay.

În acest timp, în Școala de Muzică echipele de lucrători făceau primii pași spre distrugerea clădirii. Pentru început au îndepărtat acoperișul. Apoi au început să lucreze la… interioare! Au montat parchetul în sălile de clasă de la etajul I – parchet de calitate, scump, din lemn de stejar – apoi au zugrăvit. Apoi a început să plouă. Nimic mai firesc toamna – așa cum nimic mai firesc pentru firma de construcții ce câștigase licitația decât să finiseze interioarele în timp ce acoperișul clădirii era desfăcut! Urmările au fost previzibile: parchetul distrus, asemenea și zugrăveala, apa s-a infiltrat în pereți, piane de zeci de mii de euro au fost distruse de apa ce atinsese 10 cm în unele încăperi… dar acoperișul tot n-a fost reparat…

Directorul Viorel Maier se luptă pentru școala sa de aproape doi ani de zile, lovindu-se de mecanisme uluitoare care confirmă, dacă mai e nevoie, ca în România se poate întâmpla orice fără a fi tras cineva la răspundere! Primăria București susține că nu poate interveni, întrucât banii provin din programul european de refacere a școlilor, uitând că avea obligația de a încheia contracte care să-i permită tragerea la răspundere a firmei care a produs astfel de distrugeri. Firma de construcții care a câștigat licitația se acoperă cu diverse stratageme: echipele de muncitori vin și pleacă, firma susținând că n-a primit banii pentru lucrările angajate, este invocată lipsa de forță de muncă, dar nu vine nici o autoritate a statului să întrebe firma de construcții de ce a intrat într-o licitație când a știut că nu are forța de muncă disponibilă pentru un astfel de proiect, sau de ce angajații au distrus în loc să construiască… În iarna anului 2008 școala continuă să fie tot în “reparații”, copiii sunt tot răspândiți prin diferite locuri ale Bucureștiului. Nu se știe cine va plăti pagubele produse de firma de construcții, nu se știe când se vor termina lucrările… Eu știu, în schimb, că băieții mei au pierdut doi ani de muzică în Școala Lor, unde aveau dreptul să învețe!… Iar acum, că Andreea nu mai este, sentimentul de pierdere, de sfârșit de capitol, mă tulbură și mă copleșește…

Astăzi, 15 ianuarie 2008, în Școala de Muzică este liniște. Se aud glasurile câtorva lucrători și, din când în când, sunetele pianului din sala de festivități… Memoria îmi readuce în suflet amintirile sunetelor minunate ce însuflețeau clădirea, atunci când în ea copiii se bucurau de muzică! Într-un alt timp, din sălile de clasă se revărsau tumulturi de pian împletite cu arpegii de vioară și catifelate ecouri de oboi… Mă văd urcând treptele spre etajul I, cu băieții mei de mână, și, cu o claritate dureroasă, aud vocea Andreei întâmpinându-ne la intrarea în clasă: ‘Hello, hello!’…

Trăiesc acut sentimentul că toate acestea ne-au fost furate! Copiilor noștri și nouă, părinților lor! Cine e responsabil pentru destrămarea acestui univers în care copiii pășeau pentru a se împlini în spirit, în suflet? Cine sunt cei care își bat joc de dreptul copiilor de a învăța muzica în Școala lor? Cine ne-a scos copiii din Școala noastră?

Unde sunt instituțiile statului român care ar fi trebuit să intervină pentru a opri acest dezastru? Școala de Muzică nr 3 “Cuibul cu barză”, imobil înscris în Patrimoniu, a trecut prin două războaie, cincisprezece cutremure, pentru a fi pusă la pământ de indiferența autorităților române în 2008! Care să fie explicația pentru distrugerile săvârșite cu bună știință de firma de construcții? Se intenționează, oare, prelungirea acestei stări de lucruri până în clipa în care frumoasa clădire va fi iremediabil deteriorată, putând fi astfel declasată din Patrimoniu și demolată? (terenul din Știrbei Vodă pare numai bun pentru ridicarea unui zgârâie nori, în “armonie” cu cel ce strivește Catedrala Sfântul Iosif, și cu cele proiectate pentru a sufoca Ateneul Român, Piața Revoluției, Calea Victoriei, Parcul Cișmigiu)

Sau, poate, nu s-a dorit ca acele câteva sute de milioane de euro (fondurile europene alocate României pentru refacerea școlilor) să se miște din băncile în care au stat în toată această vreme, neutilizați de beneficiarii români pentru scopul în care i-au primit, dar producând în acest timp dobânzi importante?…

Asta e România. Sărmana Românie!

scoala3-resized.jpg

scoala4.jpg scoala2.jpg

scoala5-resized.jpg

Update 22 ianuarie 2008. Școala de Muzică nr 3 Cuibul cu Barză încă nu are acoperiș. Apa provenită din topirea zăpezii a ajuns, prin pereți, la parter. În sălile proaspăt zugrăvite și cu parchetul montat, piane de zeci de mii de euro se distrug în apa ce s-a ridicat câțiva centimetri. România, Europa, 2008.

Școala – cum este și cum ar trebui să fie noiembrie 30, 2007

Posted by scoalaromaneasca in Educatie.
Tags: , , , , , , ,
1 comment so far

Sistemul românesc de învățământ este în perpetuă “reformă” de 18 ani de zile. Pe de altă parte, școala postdecembristă a coborât pe ultimele locuri între sistemele europene de educație. Această realitate se datorează în primul rând faptului că școala continuă să nu fie centrată pe interesul elevului. Cei care dețin decizia par să trăiască într-o realitate proprie, diferită de cea în care există copiii, părinții, profesorii. Sunt elaborate programe, manuale, reglementări pentru oricine altcineva decât pentru elevii care ar trebui să beneficieze de ele.

Modele de urmat există în țările Europei din care oficial facem parte – ceea ce lipsește este voința de a le urma! Nimeni nu a dovedit, încă, voința reală de a reforma, astfel încât “reforma” a devenit, în timp, un cuvânt lipsit de conținut. Semnalele (unele disperate) dinspre copii, pãrinti, profesori, rãmân fãrã ecou acolo sus, în turnul de fildeș în care s-au izolat, comod, diriguitorii învãțământului românesc.

Școala trebuie să se întoarcă spre elev. Este rațiunea ei de a fi! Această Școală este finanțată de contribuabilul român și are ca scop declarat educarea copiilor României. Cu toate acestea, copiii României nu primesc educația egală la care au dreptul prin Constituție, fiind supuși unui mecanism care le afectează sănătatea, echilibrul afectiv, chiar viitorul. Copiii și părinții, dar și profesorii care au rămas fideli misiunii nobile de a fi dascăli, își doresc ca școala să fie locul în care elevii devin mai buni, mai drepți, mai pregătiți pentru viață.

Ca părinți, avem obligația să veghem ca sistemul de învățământ, pe care îl finanțăm, căruia ne încredințăm copiii pentru a-i instrui și educa, să le ofere tot ceea ce le datorează: educație, informație, afecțiune, respect! Numai astfel ei vor aprecia, respecta și iubi școala, la rândul lor!

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.